Construim lucruri
ce dăinuie

mai mult
Spunem povești despre oameni și legăturile lor cu trecutul, prezentul și viitorul

Abed Nego este o companie cu peste 20 de ani experiență în piața de construcții, cu o expertiză care variază de la construcția de căi ferate până la restaurarea unor comori arhitecturale.

despre noi

Serviciile noastre

Personalul nostru este calificat pentru a face față oricăror provocări de proiectare sau execuție din domeniile noastre de activitate

Execuția lucrărilor

Monumente

Pentru proiectele noastre de restaurare ne folosim de ultimele tehnologii, atât în ceea ce privește materialele, cât și în ceea ce privește tehnicile de aplicare ale acestora.

Clădiri edilitare

Compania noastră și-a început activitatea cu acest tip de lucrări și de atunci am dezvoltat în continuu baza tehnologică și resursa umană pentru acest tip de proiecte.

Clădiri industriale

Avem capacitatea de a executa construcții industriale complexe prin soluțiile tehnologice și resursa umană specializată de care dispunem.

Lucrări cale ferată

Suntem una din puținele companii care are toate acreditările și autorizațiile necesare acestor lucrări și care a format o echipă de specialiști de top în acest domeniu.

mai mult

Proiectare

Proiectare in domeniul feroviar

Abed Nego deține autorizație AFER pentru realizarea serviciilor de proiectare în domeniul infrastructurii feroviare, inclusiv instalații SCB. Mai mult decât atât, personalul nostru deține expertiza și întregul set de calificări necesare pentru întocmirea proiectelor și documentației în tot ce ține de domeniul feroviar.

mai mult

munca noastră

Uneori ai șansa să te întâlnești cu istoria, alteori cu viitorul, important e să dai tot ce ai mai bun atunci când o faci.

monument

Palatul Moskovits

mai mult
monument

Sinagoga Sion

mai mult
monument

Casa Deutsch

mai mult
monument

Transgex

mai mult

contactează-ne

Mulțumim pentru mesaj!

Mesajul tău a fost transmis, vom răspunde în cel mai scurt timp.

A apărut o eroare la trimiterea formularului.